Blog

Cum să folosești suferința în favoarea ta?

Consider că „suferința„, sau emoțiile mai puțin plăcute pe care le experimentăm, fac parte din cursul normal al vieții. Suntem ființe umane, iar de vreme ce încă ne aflăm aici, pe acest Pământ frumos, înseamnă că mai avem lucruri de învățat. Mai mult decât atât, sunt de părere că este o nebunie să ne dorim să experimentăm doar emoții pozitive. Această încercare va duce la și mai multă suferință, întrucât țelul în sine este unul fals și imposibil de atins.

Da. Este adevărat că există și ființe umane extrem de evoluate care nu mai funcționează după regulile normale ale acestei realități și care reușesc acest lucru, însă eu nu mă adresez lor, ci ție, unei ființe umane la fel ca mine, aflată într-un proces de evoluție. Cu siguranță vom putea și noi acest lucru într-o zi, cu siguranță vom putea experimenta doar emoții pozitive, însă până atunci, este important să înțelegem ceea ce suntem și să ne acceptăm granițele.

Acceptarea aduce cu sine și o anumită liniște interioară, eliberare. Lupta aduce și mai mult zbucium interior, conflict și suferință. Tocmai de aceea, este extrem de important să știi cine și ce ești: o ființă umană aflată într-un proces de evoluție, duală, care experimentează atât emoții pozitive, cât și emoții negative. Iar acest lucru este perfect normal.

Dacă încerci să lupți cu suferința ta, astfel încât ea să dispară pur și simplu, să nu o mai simți, s-ar putea să nu ai reușite din cauza faptului că încerci să rezolvi „ecuația“ greșită. Ideea nu este să nu mai simți. Este o binecuvântare că simți. Dacă nu ai simți suferință, nu ai putea simți nici bucurie.

Abordarea cea mai potrivită și cu cele mai mari șanse de reușită constă în a cauta și identifica cauza suferinței tale.

Suferința și emoțiile negative sunt prieteni minunați care ne spun ca a venit momentul și că suntem pregătiți sa schimbam ceva, că viața noastră poate fi mai frumoasă.

Tocmai de aceea, ele sunt o binecuvântare atunci când ne concentrem pe soluții, și o povara atunci când ne concentram de pe ceea ce nu putem schimba.

De exemplu, dacă aș avea un loc de muncă care nu îmi aduce bucurie, unde merg în fiecare zi din obligație, unde sunt tratată urât de colegi, șef, etc. Seara când ajung acasă sunt epuizată și îmi descarc toată frustrarea asupra celor dragi. Iar asta se întâmplă zilnic, de cinci ori pe săptămână.

Să încerc în acest caz să lupt pur și simplu cu ceea ce simt, nu ar aduce foarte multe schimbări. Ce aș putea însă să fac este să analizez de unde provine această suferință. Are de-a face cu ceea ce fac în sine, cu meseria mea? Mă împlinește ceea ce fac? Dacă nu, ce aș face cu plăcere? Ce iubesc eu să fac? Și ce pot face pentru a ajunge acolo, câștigând bani făcând ceea ce îmi place?

Dacă nu meseria în sine ar fi problema și aș realiza că ceea ce fac îmi place deja, dar colegii și șeful sunt de vină, aș putea să mă întreb de ce mă tratează așa cum o fac. Oare ar trebui să învăț să impun limite? Oare ar trebui să învăț să mă respect mai mult eu pe mine? Comportamentul celorlalți este mereu doar o oglindire a relației noastre cu noi înșine. Modul în care ceilalți ne tradează are foarte mult de a face cu modul în care ne tratăm noi. Astfel, în ambele situații, fie că m-aș decide să fac altceva dpdv profesional, fie că m-aș decide să-mi îmbunătățesc relația cu mine însumi, suferința mea ar fi transformată în evoluție. Dacă aș încerca să nu mai simt suferință, aș rămâne în aceeași situație ani de zile, întrucât nu aș lucra cu cauza, ci cu efectul ei.

Nu există evoluție fără suferință, dar există suferință fără evoluție.

Maria Ravariu

Suferința este necesară evoluției, însă doar suferința în sine nu te va ajuta să evoluezi.

Ceea ce face diferența ține de ceea ce ALEGI să faci cu acea suferință: alegi să rămâi în rolul de victimă și să te plângi de ceea ce experimentezi sau cauți soluții pentru a ieși de acolo.

O să îți mai ofer un exemplu în acest sens, legat de relația de cuplu. Dacă aș avea o relație în care aș fi nefericită de ani de zile, în care suferința ar fi la ordinea zilei, oricât m-aș chinui și aș lupta pentru a nu mai simți acea suferință, nu aș rezolva nimic. Problema pe care aș încerca să o rezolv ar fi din nou, una falsă.

Ceea ce aș putea face în schimb este să analizez de unde provine suferința și ce dorește să îmi spună. Provine din cauza geloziei? Dacă da, cum aș putea îmbunătăți și lucra cu acest aspect? Este gelozia mea bazată pe fapte reale sau doar un monstru care mă chinuie zilnic, deși nu ar avea motive să o facă?

Dacă între mine și partenerul meu s-a construit un zid, nu mai avem activități comune, nu mai există afecțiune și gesturi de dragoste ca la început, mă pot întreba ce pot schimba. Mă pot concentra pur și simplu pe soluții, iar mai apoi să trec la acțiune. Fie că aș citi câteva cărți despre această temă și aș încerca să îl recuceresc, fie că aș vorbi cu el direct și deschis despre acest lucru și aș propune să căutăm împreună soluții, fie că aș decide să merg eu la terapie sau să mergem împreună.

Nu contează atât de mult metoda (deși cazul ideal ar fi terapia de cuplu) și pasul cu care aș începe. Cel mai important lucru este acela că atenția mea ar fi pe soluții și că aș merge în direcția corectă. Până la urmă, oricum voi reuși. Dar dacă aș lupta pur și simplu cu suferința, fără a trata cauza, voi rămâne în același loc încă zece ani, sau chiar toată viața.

Sunt sigură că deja ai înțeles la ce mă refer atunci când spun că putem folosi suferința în favoarea noastră, pentru a crește și a ne dezvolta. Identificând cauza și lucrând cu ea, nu doar că vei „scăpa“ de suferință, însă vei deveni o variantă și mai bună a ta. Te vei elibera cu adevărat, vei putea experimenta mult mai des emoțiile pozitive și mult mai rar pe cele negative, sau cel puțin la o intensitate și într-o formă total diferită.

Iar lucrurile despre care îți vorbesc nu sunt simple teorii culese din cărți. Cu ajutorul acestui principiu lucrez de ani de zile, am reușit să schimb și îmbunătățesc extrem, extrem de multe aspecte în viața mea. Fiecare lucru minunat de care mă bucur acum, a început din cauza suferinței. Ea m-a forțat să schimb ceva și mi-a oferit și energia necesară pentru a fi perseverentă și a nu renunța. În momentul în care am încetat să mă mai plâng și m-am întrebat „ce pot învăța din această suferință„, a început cu adevărat schimbarea. M-am folosit de orice suferință pentru a evolua și pot spune că se poate, funcționează și este absolut minunat minunat.

Și nu, nu a luat sfârșit acest proces. Încă am momente în care experimentez suferință. Ea este însă extrem de diferită față de cea din trecut. Nu se poate compara. Pe lângă faptul că apare mult mai rar și pentru perioade mult mai scurte de timp, aceasta nu mă mai pune la pământ ca înainte, nu îmi mai fură sensul vieții. Acum pot suferi și bucura de viață în același timp. O abordez total diferit. Pentru mine emoțiile negative sunt barometrul interior care mă anunță că a venit momentul să fac anumite schimbări.

Și da, ele nu sunt plăcute, însă diferența constă în faptul că oferindu-le atenție și trecând la acțiune, ele nu rămân acolo pentru mult timp, ca în trecut. Mai mult decât atât, mă ajută constant să devin o variantă și mai bună a mea, să mă bucur și mai mult de viață.

Iar acest lucru îl pot observa nu doar în experiența personală, cât și în cadrul consilierii și discuțiilor cu persoanele care se află în suferință.

Întâlnesc multe persoane care nu rezonează cu convingerea mea conform căreia suferința este direct proporțională cu abilitatea de a crește, de a te dezvolta. Și este normal, întrucât acestora le scapă un aspect important, și anume, asumarea responsabilității și trecerea la acțiune.

În aceeași măsură, am întâlnit persoane evoluate și fericite, a căror poveste începe mereu cu: “nu mai suportam, sufeream prea mult. A trebuit să schimb ceva”.

Care este povestea ta? Suferi de ani de zile din cauza aceleași situații, sau profiți de fiecare suferință pentru a evolua constant și a fi și mai fericit?

Îmi poți scrie pe contul meu de Instagram dacă ai întrebări sau îți dorești să vorbim mai în amănunt despre această temă.

Fericirea începe cu tine însuți – acest articol ar putea, de asemenea, să fie interesant pentru tine.

You may also like...