Da. Poate că sună ciudat, ținând cont de faptul că suntem atât de obișnuiți să căutăm fericirea în exterior, în lucrurile materiale sau în persoanele pe care le avem alături și care, atunci când pleacă, pleacă o dată cu fericirea noastră.
Dar este oare „fericirea noastră„?
Putem oare spune ca ne aparține, de vreme ce ea poate fi răpită de altcineva, de vreme ce ea depinde de alții, ci nu de noi înșine?
Eu nu cred. Și nu numai că nu cred, însă am avut și ocazia de a experimenta de atât de multe ori „pierderea fericirii„, încât, atunci când m-am hotărât ca eu să fiu singura responsabilă de propria fericire și am construit-o atent în interiorul meu, ea nu a mai dispărut, indiferent de condițiile exterioare.
Am pierdut lucruri, bunăstarea financiară, șanse, dar și cele mai semnificative persoane, care credeam că îmi vor rămâne alături pentru totdeauna.
Toate au avut doza lor de durere.
Nu ar fi putut fi altfel. Însă, diferența a constat în modul în care am abordat fiecare situație sau „pierdere“ în parte, timpul de care am avut nevoie pentru a integra acele experiențe.
Atunci când ne avem pe noi înșine cu adevărat în viața noastră, experiențele dureroase vor fi resimțite ca atare, însă ele nu vor avea puterea de a ne pune la pământ sau de a ne face să simțim că nimic nu mai are rost și că fericirea este imposibilă în absența obiectului pierdut.
Până la urmă, noi nu putem pierde pe nimeni. Venim și plecăm singuri de pe această lume.
Oamenii vin și pleacă din viața noastră. Noi suntem singurii care am fost și ne vom rămâne mereu alături, fie că vrem, fie că nu. Iar până nu devenim conștienți de acest lucru, până nu ne depunem efort pentru a construi o relație armonioasă cu noi înșine, fericirea noastră va depinde mereu de alții, iar ea va fi, de cele mai multe ori, extrem de fragilă, întrucât lipsa unei relații bune cu noi înșine se va traduce mereu prin imposibilitatea de a avea relații armonioase cu cei din jurul nostru.
Ei nu ne vor putea oferi niciodată, ceea ce noi însuți nu ne putem oferi, și, chiar dacă ar face-o, tot am fi nefericiți, întrucât nu am avea capacitatea de a aprecia lucrurile bune, ci din contră, am fi mereu cu lupa pe ceea ce aceștia nu ne oferă.
Fericirea nu va fi niciodată posibilă în exterior, fără ca aceasta să fi fost construită minuțios, mai întâi, în interior.
Maria Ravariu
